CSO Voluntari a restabilit egalitatea la meciuri cu CSU Sibiu după 94-70 în meciul al doilea disputat în sala „Gabriela Szabo“. Acum, seria se va muta la Sibiu, pentru următoarele două întâlniri.
La finalul meciului doi, antrenorul ilfovenilor, Ainars Bagatskis, a punctat faptul că este mulțumit de agresivitatea și jocul elevilor săi și a menționat că își dorește aceeași atitudine și în partidele care urmează.
„S-au schimbat multe de la primul joc. Am fost mult mai pregătiți, am schimbat tactica și în ofensivă, dar și în defensivă, iar acum trebuie să ne gândim doar la recuperare. Ideea este să continuăm și în următoarele jocuri să fim agresivi și să ne comportăm așa cum am făcut-o azi. Dacă nu vom face același lucru, această victorie nu ar mai conta. Nu mă gândesc deloc la meciul patru sau cinci, ci doar la cel care urmează. În baschet, dacă nu te focusezi pe partida care urmează, nu ai șanse câștig“, a spus Ainars Bagatskis.
Tomas Rinkevicius: „Nu ne-am ridicat la nivelul lor“
Antrenorul celor de la Sibiu și cel mai bun marcator al lor au oferit câteva impresii legate de meciul doi al seriei cu Voluntari. Aceștia speră ca în cele două meciuri de pe teren propriu să obțină victorii.
„Voluntari a arătat un baschet bun și au o echipă bună care poate face diferența oricând. Am simțit că noi nu aveam presiune azi și din acest moment nu ne-am ridicat la nivelul lor. Nici nu am avut timp să ne revenim fizic, iar acum ne vedem învinși. Trebuie să ne recuperăm rapid, pentru că urmează două meciuri acasă și vom încerca să câștigăm în fața fanilor ambele partide“, a declarat Tomas Rinkevicius.
„A fost un meci dificil. Știam că ei vor sta mai bine fizic, că vor fi mai agresivi și că sunt nevoiți să câștige pentru a rămâne în joc. Noi nu ne-am ridicat la nivelul dorit. Urmează două meciuri acasă și e bine pentru noi că vor fi suporterii alături, să ne încurajeze“, a punctat și Roberts Blumbergs.
Poate te interesează: Voluntari egalează la general cu CSU Sibiu