Gigi Corsicanu, fostul lider al galeriei Rapidiste, i-a răspuns lui Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord de la FCSB, care a spus că giuleștenii nu s-au ținut de promisiune pentru a le oferi o peluză întreagă la derby-ul dintre Rapid și FCSB de duminică, de la ora 21:30.
„Eu nu pot să am o altă părere față de cea a lui Liviu Ungurean. Pentru noi era un avantaj pentru că puteam fi foarte mulți pe Național Arena. E decizia conducerii clubului și așa au considerat că e mai bine. Sper să îl înțeleagă și pe Liviu, că cei de la FCSB îl critică. Noi am încercat, dar s-au făcut și presiuni din partea Jandarmeriei
Așa a spus Mustață? Atunci să nu mai vină dacă a spus că noi știam din start că nu o să le dăm biletele! Adică i-am făcut manevră deci. Noi am încercat. Ce facem acuma, am ajuns să îi dăm explicații lui Gheorghe Mustață? Ce naiba! Chiar așa?! Noi dacă o făceam, nu o făceam pentru Mustață, ci pentru spectacol”, a spus Gigi Corsicanu, pentru Fanatik.
„Cei de la FCSB nu au cum să ne domine”
Fostul lider al galeriei Rapidului a continuat și a ironizat marea rivală.
„Ei puteau să vină juma de stadion! Nu ne interesează. Oricum ei nu au atâția în galerie. Nu au cum să ne domine ei niciodată în viața lor pe noi! Nici la ei acasă, dar la noi! Nu există așa ceva. O să trebuiască să ne dea 5% la meciul retur. Vreau să fie clar că noi am încercat și am făcut tot ce am putut. Liviu a făcut chiar presiuni mari asupra conducerii și chiar a avut niște discuții mai aprinse. Nu decidem noi”, a adăugat Corsicanu.