FC U Craiova îl are antrenor interimar pe Dan Vasilică după plecarea lui Marius Croitoru de la formația olteană, iar în locul acestuia ar putea veni Walter Zenga.
Adrian Mititelu, patronul lui FC U Craiova, recunoaște negocierile cu Walter Zenga și spune că în perioada următoare ar urma să aibă o întâlnire cu antrenorul în vârstă de 62 de ani.
Adrian Mititelu a făcut marele anunț! Ar putea aduce un antrenor trecut pe la FCSB: „Mă văd cu el”
„Nu s-au blocat negocierile. Walter așteaptă semnul nostru. Și el, dar și alții. Săptămâna viitoare cred că mă întâlnesc cu el. Asta nu înseamnă că va fi sigur antrenorul echipei”, a spus Adrian Mititelu la Prima Sport.
Walter Zenga a antrenat-o pe FCSB în perioada 2004-2005, însă de-a lungul carierei le-a mai pregătit pe New England Revolution, FC Național, Steaua Roșie, Gaziantepspor, Al Ain, Dinamo, Catania, Palermo, Al-Nassr, Al-Jazira, Sampdoria, Al-Shaab, Wolves și Crotone.
