Patronul celor de la U Craiova 1948, Adrian Mititelu, încă mai speră că meciul cu Sepsi, întrerupt din cauza propriilor suporteri, va fi reluat, iar câștigătoarea va fi decisă pe teren.
Adrian Mititelu consideră că organizatorii acelor meci, în speță Sepsi, ar fi trebuit să asigure buna funcționare a partidei, atât de pe teren, cât și din tribune.
În plus, omul de afaceri susține că nu clubul său nu și-a asumat nicio clipă deplasarea suporterilor la Sfântu Gheorghe, așa că nu ar trebui să răspundă pentru ei.
Adrian Mititelu încă mai speră că Sepsi – FC U Craiova se va rejuca
Adrian Mititelu consideră că cel mai corect ar fi ca meciul să fie reluat, fie din minutul 1, fie din minutul 27, iar învingătoarea să fie decisă pe teren.
”Din punct de vedere juridic este o nebuloasă. Nu știu dacă se mai amână. Există un interes mare să fie tranșat acest subiect. Noi am pus niște documente, un plan, prin care se stabilește ce s-a întâmplat la acel meci.
Cei de la Sepsi recunosc că fanii Craiovei au venit neorganizați. Sepsi are obligația să nu se scandeze, să nu apară injurii, toate acestea. Semnătura noastră nu mai are nicio valoare în momentul acesta.
Este modul de interpretare din timpul meciului. Totul este în sarcina lui Sepsi. Până acum, FRF a dat niște amenzi contrar legii. Legea 4 este una specială, prin care se stabilesc competițiile sportive. Din cauza acestei legi, oaspeții nu au nicio obligație la meciuri. S-au dat amenzi degeaba până acum.
Galerie oaspete să vină cu reprezentant legal și să fie evacuată dacă făcea ceva. Nu să pui în sarcina unui club aceste lucruri. Nu poți să-i ceri cuiva să aibă responsabilitatea unui club care nu a făcut niciun demers în acest sens. Dacă se dă o decizie împotriva noastră, este un abuz în serviciu.
Cum poți să-mi spui că pierd meciul, dacă eu n-am nicio treabă? Sunt două paliere. Refacerea de urgență a regulamentului și rejucarea meciului. Din minutul 1 sau 27 și toată lumea ar fi mulțumită. Există în regulament situații când se pot rejuca meciurile. Ar fi o nedreptate să câștige Sepsi pentru o culpă a lor”, a declarat Adrian Mititelu, la Digi Sport.