Adrian Mutu, antrenorul echipei Rapid București, a transmis conducerii că mai are nevoie de jucători, după eșecul cu Rapid din prima etapă a noului sezon din Liga 1, denumită acum Superliga.
CFR Cluj a învins cu scorul de 1-0, după golul marcat de către Yuri Matias, în minutul 18.
Rapid a avut ocazia de a restabili egalitatea, pe finalul partidei, când a beneficiat de un penalty, în urma consultării arbitrajului video, însă Cristi Bălgrădean a apărat însă lovitura executată de către Alexandru Albu.
Adrian Mutu cere transferuri la Rapid, după eșecul cu CFR Cluj
După această înfrângere, Adrian Mutu a declarat că mai are nevoie de jucători la Rapid.
„Sunt lucruri pe care nu putem să le controlăm (n.r. legat de cele 3 accidentări din prima repriză). Pe început de sezon, undeva inexplicabil, venim după pregătire. O seară plină de ghinion, s-a văzut și la sfârșit.
În repriza a doua am jucat fotbal, am dominat în anumite momente CFR. Am încercat prin pase, nu ne ajuta talia să ne batem cu ei, am încercat prin posesie progresivă. Azi am avut în lot 7 jucători U21. După cele 3 schimbări aveam doar copii pe bancă. Era greu să mai fac schimbări, aveam doar jucători neexperimentați. Mai avem nevoie de jucători, mă aștept cât mai repede să luăm 4-5 jucători”, a spus Adrian Mutu, după meci.