Alexandru Bourceanu, fost căpitan la FCSB, a sărit în apărarea jucătorilor lui Dinamo, care au fost amenințați de către suporteri după meciul cu U Cluj.
Partida dintre U Cluj și Dinamo s-a disputat sâmbătă seară, pe Cluj Arena, în cadrul primei manșe a barajului de menținere / promovare în Liga 1, iar ardelenii s-au impus cu scorul de 2-0.
U Cluj pornește astfel cu prima șansă în returul programat duminică, 29 mai, în „Ștefan cel Mare”.
Alex Bourceanu le ia apărarea jucătorilor lui Dinamo după ce au fost amenințați de suporteri
După meci, suporterii dinamoviști care au făcut deplasarea au înconjurat stadionul și i-au amenințat pe jucătorii lui Dusan Uhrin.
„Eu sunt fotbalist și nu înjur un suporter și un suporter mă înjură pe mine, există relație de respect? E de reflectat. E cumva de înțeles când se întâmplă cu un suporter al echipei adverse, dar cu un suporter al echipei tale? Nu înțeleg deloc.
Dintre cei care spuneau că le vor rupe picioarele fotbaliștilor din vestiar, unii dintre ei au băieți. Și-ar fi dorit ca unul dintre băieții lor să fie în acel vestiar și o mulțime de oameni să amenințe că le rup picioarele? Să se pună în acea situație. Doar faptul că nu te simți în siguranță”, a spus Alexandru Bourceanu, la Pro Arena.