Meciul din etapa a 6-a din Liga 2 dintre Dinamo și CSA Steaua s-a lăsat cu scandal și la începutul meciului, dar și pe parcursul partidei. Roș-albaștrii s-au impus pe teren cu 2-1.
Totuși, incidentele din tribune s-au lăsat cu urmări! Ambele tabere au fost amendate de Jandarmeria Română, iar totalul amenzilor a ajuns la peste 86.000 de lei.
Amenzi uriașe date de Jandarmeria Română după incidentele dure de la Dinamo – CSA Steaua
„În urma încălcărilor cadrului legal în vigoare, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 86.750 lei, după cum urmează: – 12 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 4/2008, privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare; – 9 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare;
12 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 4/2008, privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare;
9 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare;
Totodată, au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor pentru șase fapte de natură penală, cinci dintre acestea prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare și una prevăzută de Codul Penal – Ultraj”, se arată în comunicatul Jandarmeriei.