Mirel Rădoi i-a scos din lotul pentru meciul cu Rapid pe Jovan Markovic, Sergiu Hanca, Andrei Ivan și Ionuț Vînă, iar la finalul partidei, scor 2-2, antrenorul Universității Craiova a explicat de ce a ajuns la această decizie. Mihai Rotaru, patronul oltenilor, a vorbit și el despre subiect.
„Dacă voiam îi țineam în lot (n.r. jucătorii excluși), dacă cineva se crede mai presus decât alții nu vor juca. Eu nu stau să mă rog de nimeni, eu cred că ar trebui să înțeleagă. Ai greșit o dată, îți mai dau o șansă, că am fost și eu jucător, dar la a treia ești exclus. Indolența, suficiența, nu stau să-i cântăresc pe toți.
Pe Ivan l-am avut la tineret. L-am rugat să nu mai simuleze. Am pus și amenzi. Dar ce face? Simulează cu Voluntari și se accidentează. De Marko (n.r. Jovan Markovic) m-am rugat să facă anumite lucruri. Dacă noi ne rugăm de el și ne dorim mai mult ca el, e o problemă. Sergiu a jucat titular toate meciurile. La Ocna Mureș putea fi o rușine chiar mai mare, ține adversarul într-una, de parcă eram la o miuță între noi.
Pe Vînă l-am adus de la echipa a doua. Era acolo cu Nistor. Dan a știut să profite de șansă, el nu. Doamne-ferește să am ceva cu ei, departe de mine gândul ăsta. Momentan sunt excluși, vom vede pe ce perioadă. Eu când am vorbit de evaluare am vorbit serios”, a spus Mirel Rădoi la finalul partidei.
Mihai Rotaru îi distruge pe cei 4 fotbaliști excluși din lot de Mirel Rădoi
„Fără discuție, dar nu numai Mirel. Toți antrenorii care au fost la Universitatea Craiova au avut această libertate. A plecat de acum 3-4 ani de zile când a zis Victor Pițurcă, la alibi, că anumiți jucători sunt protejați la Craiova. La Craiova sunt protejate principiile, nu jucătorii. Contează modul în care respectă jucătorii lucrurile, cum se antrenează, cum se îmbracă, cum vorbesc la televizor, ca să respecte valorile clubului. Avem niște principii pe care noi le urmăm.
Știți foarte bine stilul meu, este un principiu de a nu spăla rufele în public. Mirel a avut tot timpul susținerea clubului, că a fost Rădoi, Balint, Devis Mangia, Papură, Pițurcă, toți au avut libertate. Echipa de fotbal o conduce Mirel Rădoi, clubul l-am condus eu. Acum se încearcă o trecere către Sorin Cârțu, încerc să-l sprijin cu ceea ce pot eu și să-i ofer autoritate. Eu nu vreau să spăl rufele în public și să zic de unul sau de altul. Eu discut de principii, personal, pe Mirel Rădoi îl sprijin, totdeauna îl voi sprijini deciziile și îl voi încuraja pentru ca cei din clubul nostru să respecte principiile.
Ne vom mula după punctul lui de vedere, dar nu e prima dată când sunt jucători trimiși la echipa a doua. A mai fost Vătăjelu, Băluță, Mateiu. Băluță după 6 luni la echipa a doua a devenit cel mai important jucător din România. Să le termin contractul și să le dăm drumul? Orice variantă e de luat în calcul. Să muncească și să redevină ce au fost e o altă variantă. Depinde de cum se comportă jucătorul în activitatea de zi cu zi. Sunt convins că dacă își vor revizui atitudinea vis a vis de viață și de activitățile de zi cu zi, sunt convins că ei sunt jucători care pot să ajute fotbalul românesc. În condiții de respect reciproc, ne sprijinim. Ivan anul trecut poate a fost printre cei mai buni jucători din campionat, Markovic a fost golgheterul campionatului, dacă nu punem golurile din penalty”, a spus Mihai Rotaru la Digi Sport.