Rapid, Fiorentina și Borussia Dortmund vor juca pe 10 decembrie pe Arena Națională din București într-un triunghiular de senzație.
Dacă până acum nu se știa dacă vedetele nemților vor face deplasare, CTS 23 a aflat că toate vedetele Borussiei Dortmund vor face deplasarea la București pentru triunghiularul cu Rapid și Fiorentina.
După dezastrul de la Campionatul Mondial, unde Germania a părăsit competiția încă din grupele competiției, jucătorii Borussiei Dortmund care se aflau la naționala nemților s-au întors la antrenamentele „galbenilor”.
Borussia Dortmund vine cu toate vedetele la triunghiularul de la București contra Rapidului și a Fiorentinei | EXCLUSIV
Astfel, CTS 23 precizează că Youssoufa Moukoko, Karim Adeyemi, Nico Schlotterbeck, Niklas Süle și Julian Brandt vor face deplasarea la București cu restul colegilor de la Borussia Dortmund.
Cei cinci jucători mai sus menționați se vor antrena individual, iar de miercuri se vor alătura lotului pentru antrenamentele alături de restul colegilor.
Doar trei jucători ai Borussiei Dortmund au mai rămas la Campionatul Mondial: Gregor Kobel (Elveția), Jude Bellingham (Anglia) și Raphael Guerreiro (Portugalia). Aceștia din urmă se află încă în competiție la turneul final din Qatar și, indiferent de ce vor face naționalele lor, se vor alătura lotului Borussiei Dortmund abia de la 6 ianuarie.