Selecționerul Edi Iordănescu (44 de ani) a susținut o conferință de presă în Qatar, țară unde se dispută Campionatul Mondial de fotbal la care naționala României nu și-a câștigat prezența nici în acest an.
Edi Iordănescu și-a motivat prezența în Qatar pentru a urmări naționala Elveției, adversara noastră din preliminariile pentru EURO 2024.
„Vreau să încep cu un mesaj: «La mulți ani, România!». Întâmplarea face să ne întâlnim chiar azi, departe de casă. Este o bucurie să fiu aici, la cea mai importantă competiție, vreau să am o privire tehnică asupra acestui turneu, sunt multe lucruri interesante pentru un antrenor.
E un turneu final atipic, o premieră, datorită perioadei din an în care se dispută. Jucătorii vin din plină competiție, m-am așteptat să-i văd la turație maximă, am văzut un tonus bun de joc”, a declarat Edi Iordănescu.
Analiza lui Edi Iordănescu pentru naționala Elveției
„Pentru mine, e o oportunitate să o văd la lucru. Mi s-au confirmat multe lucruri pe care le știam, din păcate. Trebuie să înțelegem bine statutul nostru, ce avem de făcut, să ne cunoaștem adversarii. Dacă îți propui locul 2, e posibil să-l scapi și pe acela. Trebuie să fim realiști și să spunem că Elveția e favorita grupei.
E o națională omogenă, obișnuită cu turneele finale. E o echipă matură în joc, stăpână pe ea, a absorbit foarte ușor presiunea și în meciul cu Brazilia. La fiecare turneu final, ei sunt acolo. Au lăsat acasă Italia, în Liga Națiunilor au reușit să învingă Spania, Portugalia, sunt lucruri care ne pun în gardă.
Trebuie să avem încredere în potențialul nostru și sper ca băieții să-mi dea suficiente argumente ca să vin în fața voastră cu mai multă speranță pe viitor. De departe, Elveția stă cel mai bine pe hârtie din grupa noastră. Israel are și ea jucători cu calitate, echipele lor locale sunt angrenate în cupele europene. Kosovo vine foarte tare din urmă, îi oferim mai puțină atenție decât ar trebui. Au jucători care evoluează la un nivel foarte bun”.