Dan Nistor și Ionuț Vînă au fost excluși din lotul Universității Craiova, după remiza oltenilor cu U Cluj, scor 1-1. Nistor ar putea ajunge chiar la FCSB, fiind dorit acolo de Mihai Pintilii.
Daniel Pancu, fostul atacant al Rapidului, are însă doar cuvinte de laudă la adresa lui Dan Nistor și spune că orice echipă l-ar transfera ar da o lovitură.
„Eu l-am văzut arătând bine fizic și în sezonul trecut la Craiova, nu știu ce s-a întâmplat exact acolo, probabil că sunt probleme de altă natură, pentru că el tocmai își prelungise contractul. E clar că sunt altfel de probleme. Dacă cei de acolo au considerat că trebuie să îi prelungească contractul, după care a intervenit ceva, o ruptură…
Are încă doi ani de contract, deci nu ar fi o problemă de ordin fizic plus că are foarte multă experiență. Are o mare calitate, se întoarce foarte repede cu mingea, verticalizează și are ultima pasă, șut de la distanță. La 34 de ani, nu poți să dai chix cu un astfel de jucător, nu ai cum”, a spus Daniel Pancu, la ProSport Live.