Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a anunțat că îi dă în continuare credit antrenorului Nicolae Dică.
FCSB se pregătește pentru returul din play-off-ul Conference League, cu Viking, iar norvegienii pornesc de la 2-1.
Meciul se va disputa joi, 25 august, de la ora 20:00, în Norvegia.
Ce se întâmplă cu Nicolae Dică dacă FCSB ratează calificarea în grupele Conference League? Răspunsul patronului Gigi Becali
Gigi Becali a dezvăluit că staff-ul lui FCSB a fost uimit de schimbarea pe care a adus-o Nicolae Dică la echipă.
„Dică ce vină era? El când a luat-o, a luat-o necalificată. El a calificat echipa, dacă e să o luăm așa. Ce vină are Dică pentru că luăm două goluri aici? Nu v-am spus că și staff-ul vechi e uimit cât de mult a schimbat Dică, în bine adică”, a spus Gigi Becali, la Pro Arena.
În ceea ce privește returul cu Viking, Gigi Becali e convins că echipa lui va ieși învingătoare și se va califica în grupele Conference League.
„Gloria Buzău era mai tare decât Viking. Și dacă joci cu una din Divizia C, mai pasează… Pot să joace și pe acoperiș, asta e valoarea lor, nu ies deloc la joc. Nu am vorbit cu Dică să văd cum vrea să facă, ce vrea să facă… Să vedem acolo la mijloc. Nu știu cum va fi abordat meciul ăsta. Olaru nu va juca, întrebarea e cine îl va înlocui? Ar fi Rață, ar fi Oaidă, Dulca, nu știu, depinde ce vrea el. Eu așa văd: să avem o echipă de atac. O să e calificăm, nu am nicio emoție”, a mai spus Gigi Becali.