Liubliana Nedelcu, impresar de fotbaliști și susținătoare a Rapidului, și-a arogat meritele pentru transferul lui Rareș Ilie la Nice, însă aceasta este contrazisă de unul dintre finanțatorii giuleștenilor.
Victor Angelescu susține că fotbalistul în vârstă de 19 ani n-a avut impresar, iar cel care l-a reprezentat a fost chiar tatăl său.
”Copilul nu a avut niciun impresar. Tatăl lui l-a reprezentat, iar eu am ținut legătura direct cu el. Nu am avut nicio hârtie cu impresarul respectiv. Nici nu am vorbit cu acel impresar despre acest jucător. Este meritul lui. A jucat bine și s-a făcut remarcat”, a declarat Victor Angelescu, la emisiunea Fotbal Club.
Mesajul postat de Liubliana Nedelcu în prima fază
”Primesc multe mesaje de la rapidiști, în care sunt învinuită că am ajutat Petrolul și nu ajut Rapidul meu. Păi Rareș Ilie cum a ajuns la Nisa? Cine l-a propus? Și suma de transfer cine a încasat-o? Rapid! Deci am ajutat Rapidul sau nu?
Transferul lui Rareș Ilie la Nisa mi se datorează numai mie. Și oricine spune altceva, minte! Eu detest minciuna și îi detest pe mincinoși. Și Liubliana Nedelcu nu face niciodată afirmații care să nu fie susținute de dovezi”, a scris agentul, pe Facebook.
Liubliana Nedelcu a revenit cu un nou mesaj în această dimineață
„Am declarat eu undeva că am avut autorizație de la Rapid? Am cerut și am demonstrat că eu am vorbit însă nu mi s-a dat! Oare de ce? Încă o dată! Eu nu mint! Eu am declarat că eu am fost cea care l-a propus pe Rareș Ilie la Nice! Știe și clubul Rapid si tatăl copilului! Au văzut și dovezile! Și unii și ceilalți! Îl respect prea mult pe Rareș și pe tatăl lui ca să continui această discuție! Este adevărat! Este meritul lui Rareș pentru că este un fotbalist bun, dar Nice a aflat despre el de la mine!
Meritul meu este unul mic! Meritul lui Rareș este unul mare pentru că a demonstrat ce calități fotbalistice are! Și calități umane! Să nu își asume aceste merite cei care nu le au! Și aici închei acest subiect pentru că aș face rău clubului pe care îl iubesc si nu voi face niciodată acest lucru! Încă o dată! Să ne ajute Dumnezeu pe fiecare dintre noi după ceea ce spunem si ceea ce facem! Așa să ne ajute Dumnezeu pe toți!”, a fost mesajul postat de Liubliana în dimineața zilei de miercuri.