CSM București a obținut calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin, dar Cristina Neagu e nemulțumită și a atras atenția.
ȚSKA Moscova a fost exclusă din competiție din cauza războiului provocat de către Rusia în Ucraina, iar CSM București a beneficiat astfel de calificarea, la masa verde, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
Echipa din România va juca duminică, 1 mai, de la ora 17:00, în Sala Polivalentă din București, contra danezelor de la Esbjerg. Returul se va disputa pe 8 mai.
CSM București va juca în sferturile Ligii Campionilor, dar Cristina Neagu atrage atenția
Cristina Neagu este nemulțumită că CSM București nu s-a antrenat în Sala Polivalentă, deși va juca acolo meciul cu Esbjerg.
„Este o dublă foarte importantă care ne-ar permite să ajungem în Final4 după trei sezoane. E un obiectiv foarte important pentru clubul nostru. Esbjerg s-a întărit mult, a jucat bine în acest sezon, a câştigat şi grupa noastră.
Eu cred că va fi o dublă echilibrată şi calificarea se va decide după 120 de minute. Ele nu s-au calificat niciodată până acum în Final4 şi va fi presiune şi pe ele. Cine va greşi mai puţin se va califica. Cred că Esbjerg este uşor favorită în această dublă.
E un dezavantaj şi faptul că nu ne putem antrena în Sala Polivalentă, unde vom juca meciul. Nu am mai intrat acolo de săptămâni bune, abia am reuşit să obţinem să jucăm acest meci acolo. Lucrurile nu sunt aşa cum ne-am dori, dar suntem într-un sfert de finală şi vrem să trecem mai departe.
Sunt puţin obosită pentru că am făcut ocolul lumii ca să ajungem în Insulele Feroe, deci a fost o săptămână care m-a afectat destul de mult din punct de vedere fizic, dar e un moment important şi sunt motivată să dau tot ce am mai bun”, a spus Cristina Neagu.