CSM CSU Oradea a făcut pasul către semifinalele Ligii Naționale de Baschet Masculin, după 91-87 la Timișoara, marți, în meciul trei al seriei din prima rundă a playoff-ului. Formația antrenată de Cristi Achim a avut nevoie de prelungiri pentru a câștiga pe Bega.
Bănățenii au condus la cel mult nouă puncte în perioada rămasă și parțialul de debut s-a terminat cu 21-14 pentru gazde. Timișoara s-a distanțat la 10 puncte în actul al doilea (39-29), iar la pauză ecartul între echipe a fost de șase lungimi, 42-36.
Oradea a întors scorul în sfertul al treilea și conducea înaintea ultimelor 10 minute de joc la limită, 62-61. Suspansul s-a menținut pe toată durata ultimului parțial și meciul a intrat în over time – 79-79 la finalul celor 40 de minute de joc regulamentar.
Repriza suplimentară a început mai bine pentru Oradea, dar Timișoara a preluat apoi conducerea, pentru puțin timp însă, bihorenii au trecut din nou în față și nu au mai cedat până la final.
Nikola Gajic și Darrion Strong au fost principalii marcatori pentru SCM Timișoara cu 18, respectiv 17 puncte, următorul la acest capitol fiind Igor Kesar 14 puncte și 5 recuperări. De partea cealaltă, Mark Ogden a contribuit cu 17 puncte și 10 recuperări pentru Oradea, Erick Neal urmându-l cu 16 puncte și 6 pase decisive, iar Donatas Tarolis a avut 12 puncte și 2 recuperări.