Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, a prefațat meciul cu Pyunik, programat miercuri seară, în cadrul preliminariilor Ligii Campionilor, de la ora 21:30, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia.
În tur, cele două formații au remizat, scor 0-0, astfel că CFR Cluj are nevoie de o victorie pentru a trece în runda următoare.
Dan Petrescu a ridicat din nou în slăvi adversarul, deși Pyunik Erevan vine dintr
Dan Petrescu, declarație caracteristică înainte de CFR Cluj – Pyunik
„Diferența dintre noi și Pyunik este că ei s-au antrenat 8 zile doar pentru meciul ăsta, noi am fost plecați, a fost greu să antrenez două echipe, unii pentru Supercupă și unii pentru acest meci. Mi-e frică cel mai mult că jucătorii care nu au jucat în Supercupă nu s-au mai antrenat în ultimele 8 zile, astăzi va fi primul antrenament împreună cu toată lumea.
I-am studiat, am vorbit și cu antrenorul lor, îl știu, e foarte bine pregătit, au și un staff numeros. Au venit de două zile în Cluj. Ultima oară când a jucat o echipă din Armenia la Cluj a venit ori în ziua meciului, ori cu o zi înainte, după ce au zburat 10 ore prin toată Europa.
Ei au venit cu charter-ul, au făcut două ore. Stau la un hotel foarte bun din Cluj, 41 de single (n.r. camere de o persoană), fiecare singur… Sunt foarte bine pregătiți din toate punctele de vedere! Sunt conștient de importanța și de dificultatea acestui meci, fotbalul este imprevizibil, totul e posibil”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.