David Miculescu a ajuns astăzi la Palatul lui Gigi Becali din Aleea Alexandru, unde a semnat contractul cu FCSB. În schimbul său UTA va primi suma de 1,7 milioane de euro.
Mijlocașul în vârstă de 21 de ani va fi trecut imediat pe lista pentru meciurile din Conference League, iar miercuri va fi pe teren în partea dreaptă, în locul lui Andrei Cordea, suspendat.
Prima reacție a lui David Miculescu!
„Sunt pregătit, nu pot să spun foarte multe, am venit la niște discuții și pot spune mai multe după ce voi semna contractul. Normal că sunt pregătit să joc în cupele europene. Sunt optimist, de abia aștept, dacă voi semna contractul, să îmi ajut echipa și să câștigăm!
Tot timpul mi-am dorit să ajung la Steaua (n.r. FCSB), mai ales că este o echipă puternică și mi s-a îndeplinit visul.
Pentru asta m-am apucat de fotbal, să ajung la o echipă foarte bună, sunt foarte bucuros că am făcut pasul acum și vreau să îmi ajut echipa cât de bine pot. Realizez că este presiune, dar așa e oriunde, la orice echipă mare și sper că voi face față.
L-am avut idol doar pe Gheorghe Hagi”, a declarat David Miculescu, potrivit GSP.