Gheorghe Hagi, managerul tehnic de la Farul Constanța, a vorbit despre Eduard Radaslavescu, mijlocașul în vârstă de 18 ani transferat la FCSB.
Întrebat de ce s-a „stins” după transferul la FCSB, Gheorghe Hagi a fost destul de reținut.
De ce se „sting” jucătorii care ajung la FCSB? Răspunsul lui Gheorghe Hagi
„Nu știu de ce a dispărut, nu sunt acolo, nu pot să vorbesc. Eu știu că la mine a fost cel mai bun din România, chiar dacă e născut în 2004. A jucat în play-off, a fost la loturile naționale, a fost cel mai bun de pe teren, a marcat…
Nu știu ce se întâmplă cu el, dacă nu mai e al meu, nu pot să vorbesc. Nu mă bag. Cât a fost la noi a fost cel mai bun, după aceea nu mai știu”, a spus Gheorghe Hagi, potrivit Digi Sport.