Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice a FRF, a avut o reacție cel puțin ciudată după ce România a câștigat cu 4-1 ultimul meci din Liga B din Liga Națiunilor și a retrogradat în Liga C.
”Eu rămân cu imaginea ultimelor două jocuri, sunt două jocuri reuşite legate, de mult nu am mai avut astfel de continuitate în reprezentanţă sportivă. Ce e pozitiv e că avem mulţi jucători tineri care confirmă şi îmi dau încredere în viitor. Toată lumea îl critica pe Olaru, un jucător care în seara asta a făcut o risipă de efort extardoridanară, a făcut un joc execlent.
Raţiu e o prezenţă care va deveni obligatorie în viitor la naţională, nu vrobesc de cei consacraţi, Bancu, o prestaţie excelentă. Băluţă, doar acţiuni poztivie cât a jucat. Man, nota sa obişnuită, Alibec şi-a făcut datoria, a fost în joc, aleargă foarte mult. Puşcaş… uitaţi-l ce ne-a oferit în seara asta. Ionuţ Radu, portat în privinţa căruia au avut mulţi îndoieli, uite ce prestaţie a reuşit, Rus şi Burcă au fost element de siguranţă în această seară.
Sorescu mi s-a părut mai obosit, dar a depus mult efort, foarte bine a intrat şi Camora, am uitat pe cineva oare? Răzvan Marin acelaşi dintotdeauna, muncitor, întreţine jocul. Stanciu cred că mai are o carieră lungă la naţională, nu cred că a fost la sută la sută în seara asta, dar s-a impus. Sunt surescitat de ce s-a intâmplat.
Acum îmi spuneţi că am retrogradat, nu am retrogradat, am rămas în aceeaşi grupă se pare, nu? Ceva de genul ăsta. Nu cred că am retrogradat, nu ştiu care e regulamentul.
(n.r. ba da, în ce grupă să rămânem?) Urna a treia, am căzut în urna a treia. Aia e mergem, mai departe. O să meargă mai departe Edi, pentru că aşa vrea federaţia”, a spus Mihai Stoichiţă, la Orange Sport.
Panduru s-a enervat!
Basarab Panduru n-a acceptat explicațiile lui Mihai Stoichiță și a intervenit simțindu-se iritat de declarația șefului comisiei tehnice de la FRF.
Panduru: „Lămureşte-mă şi pe mine, te rog frumos, cum nu am retrogradat? Nu înţeleg”.
La care Stochiţă a explicat: ”Am rămas în urna a treia. (n.r. vorbeşti de preliminarii?) Da. (n.r. aia nu se schimba, dar aici am retrogradat, vom juca în divizia C) Dacă vreţi voi, am retrogradat, da, dar noi suntem în aceeaşi urnă”.