Denis Alibec are un sezon excelent în tricoul Farului, însă acesta ar putea ajunge în perioada următoare la Rapid, după ce Adrian Mutu și Gică Hagi au vorbit pe tema acestei mutări.
Cei doi grei ai fotbalului românesc au purtat discuții la finalul partidei dintre Rapid și Farul Constanța, scor 1-1.
Denis Alibec, la Rapid?
„După meciul cu Farul, Gică m-a sunat la ora 1 și jumătate noaptea. M-a felicitat pentru parcurs, mi-a zis că a simțit forța Rapidului la nivel fizic și nu numai.
Gică mi-a zis ceva despre Alibec. Nu negăm faptul că ne place jucătorul. E foarte greu să nu fie plăcut acum de o echipă din România. Mi-a zis că aș avea șanse la campionat cu Alibec în echipă. Da, că iau titlul cu el. Dar el e subiectiv. Eu, fiind obiectiv, spun așa: e greu ca Alibec să nu-i placă în momentul de față cuiva.
Eu am o relație foarte bună cu Alibec. Nu neg faptul că mi-ar plăcea un atacant de genul lui la Rapid. Dar până să-l iau pe Alibec de la nașul (n. r. – Gică Hagi e nașul de cununie al lui Adi Mutu), mai trebuie să vorbesc cu Victor (Angelescu) și cu domnul Șucu.
Vorbeam și cu Nico, președintele nostru, eu cred că ar trebui să fim calculați, indiferent de ce entuziasm avem. Și să ne gândim să facem lucrurile care să aibă o bază, adică să reușim să construim sănătos. Nu euforic, nu de moment, să ne gândim a la long ceea ce înseamnă pentru noi această construcție a noului Rapid.
Mă bucură faptul că Denis și-a revenit la forma lui, acum el trebuie să continue o perioadă mai lungă, pentru că a mai avut perioade când a fost într-o formă foarte bună. După aceea, trebuie să analizăm cât de mult poate să ajute el Rapidul. Și câți ani poate să ne ajute…
Denis Alibec a și declarat, după meciul cu noi, că “ce jucător nu și-ar dori să joace în acest moment în Giulești?”, dar e greu de realizat transferul. Îți dai seama că Gică nu o să-i dea drumul, mai ales că e și în luptă directă cu noi pentru titlu”, a spus Adrian Mutu, pentru Fanatik.