Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a anunțat că a fost un interes uriaș pentru cele peste 3.000 de bilete puse în vânzare pentru partida cu West Ham, de la Londra, din prima etapă a grupelor Conference League.
Oficialul roș-albaștrilor a explicat cum au fost împărțite biletele și că oricine își poate cumpăra tichet pentru a sta în stadion în zonele rezervat suporterilor gazdelor, însă n-au voie să poarte însemnele celor de la FCSB.
Detalii importante pentru suporterii lui FCSB care vor merge la meciul de la Londra, cu West Ham: „Nu au voie să facă asta”
„Noi avem la momentul ăsta 3125 de bilete, ni s-au alocat, am oprit vânzările, a fost o procedură foarte complicată, şi altfel nu se putea, am primit foarte multe recenzii negative din partea suporterilor noştri, noi neavând absolut nicio vină. Noi nu putem să facem altceva decât să punem în practică hotârările celor care organizează meciul. Ei au spus nu avem timp să tipărim, să trimitem biletele fizic în România, atunci faceţi voi nişte vouchere şi le preschimbă cei care le achiziţionează în România cu biletele propriu-zise miercuri şi joi la London Stadium.
Am oprit pentru că se vindeau multe, asociaţia Salvaţi Steaua şi cu Peluza Nord au primit o parte din bilete, restul de vouchere au fost achiziţionate de suporterii care vor face deplasarea din România la Londra, deplasare extrem de costisitoare iar 1500 de bilete au fost rezervate pentru suporterii noştri din UK.
Eu am primit foarte multe informaţii de la suporterii care şi-au achizitionat şi vor sta în zone, doar că în zone diferite de zona în care vor sta suporterii noştri, nu au voie să poarte însemnele clubului nostru, sigur că nu au voie să se manifeste ca un suporter stelist. Complicat, dar era singura soluţie. Noi vom duce tot personalul nostru de la ticketing, va merge la Londra, de miercuri dimineaţa, cu echipa, pentru a se pune la dispoziţia suporterilor din UK”, a explicat Mihai Stoica, potrivit orangesport.