Roland Dedius Stănescu, fost jucător de fotbal la Petrolul și FC Argeș, s-a sinucis! Încă nu sunt cunoscute toate detaliile acestei drame.
Roland Stănescu s-a aruncat de la etajul 4 al imobilului în care locuia în Voluntari, Ilfov, scrie ziare.com. Roland avea doar 32 de ani!
„Astăzi, 2 iulie în jurul orei 15:38, polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat s-a precipitat de la etajul 4, al unui bloc de locuințe din localitate. Polițiștii din Voluntari s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea activităților specifice din competență.
De asemenea, la fața locului s-au deplasat 2 echipaje medicale din cadrul SMURD, care au efectuat manevrele de resuscitare, însă din păcate, au declarat decesul victimei.
S-a relaționat cu Serviciul de Medicină Legală Ilfov, care urmează să se deplaseze la fața locului pentru efectuarea de activități specifice”, a transmis IPJ Ilfov într-un comunicat de presă.
Roland Stănescu a jucat pentru mai multe echipe!
Roland Stănescu a evoluat pentru Petrolul în Liga 4, după ce clubul prahovean a intrat în faliment. De-a lungul carierei sale a mai evoluat pentru FC Argeș, Brăila Motru, Balotești și Progresul 2005 București.
„Roland Stănescu, fostul jucător al echipei noastre în perioada 2016-2017 (20 de meciuri jucate/11 goluri marcate), ne-a părăsit, astăzi, definitiv! Rămas bun, Roli! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!”, este mesajul transmis de FC Petrolul Ploiești pe pagina de Facebook.