CSM CSU Oradea s-a clasat pe locul 3 după ce în finala mică au ieşit învăngători ,,la pas’’ în ambele partide disputate contra celor de la FC Argeş Piteşti. După acest rezultat, conducerea clubului Orădean a luat decizia de a organiza o conferinţă de presă pentru a prezenta situaţia actuală a organizaţiei, incluzând aspecte ce ţin de buget, lot şi situaţiile contractuale.
Fiind prezent la conferinţă, căpitanul echipei, Bogdan Nicolescu a făcut următoarele precizări:
Din păcate am trecut prin niște fluctuații foarte mari de formă, datorate în primul rând a unor condiții speciale, cu pandemia, cu accidentări care au apărut în mod surprinzător. La un moment dat chiar se punea problema să jucăm niște meciuri fără conducător de joc. Toate aceste lucruri au dus la niște surprize în rezultatele noastre. Dar cred că per total, având în vedere și ocuparea locului 2 la finalul sezonului regulat, ne-am achitat de ce trebuia să facem în campionat. Din păcate în lupta pentru play-off ne-a lipsit acea mică diferență în semifinala cu cei de la Voluntari, lucru care a dus la ratarea obiectivului nostru.”
La conferinţă a fost prezent şi preşedintele clubului, Şerban Sere. Acesta a prezentat partea financiară a organizaţiei din sezonul proaspăt încheiat atât a secţiei de baschet, cât şi a celorlalte care aparţin clubului (Polo, Handbal, etc.). Acesta a argumentat păstrarea pe funcţia de antrenor principal a lui Cristian Achim pe fondul rezultatelor pozitive pe care acesta le-a avut în cele 12 sezoane petrecute până acum la Oradea.
Un alt aspect confirmat de către Şerban Sere a fost şi păstrarea aceluiaşi nucleu de jucători Români pentru sezonul următor, dar şi faptul că Richard şi Markovic încă au contracte valabile.
Fără buget uriaș în viitorul sezon!
Întrebat dacă este adevărat că echipa de baschet nu va avea unul dintre cele mai consistente cinci bugete pentru sezonul 2022/23 în Liga Națională, conducătorul CSM Oradea a precizat:
„Așa este. Zvonistica spune că nu vom avea unul dintre primele bugete în sezonul următor. Echipe precum Dinamo, Rapid, Constanța, Pitești, Voluntari, nu mai spun de Cluj, dispun de o bugetare importantă, majoritatea, din bani publici pentru sezonul următor. Această situație ne va face să ne cheltuim și mai riguros bugetul. Va fi nevoie de o selecție de jucători foarte bună.
Eu nu pot să vin în fața dumneavoastră și să mă plâng că vom avea al 6-lea sau 7-lea buget în campionat. Pot doar să spun că ne vom bate pentru obiective mărețe. Din poziția în care mă aflu voi face tot ce depinde de mine ca acestea să fie realizabile. Este posibil să nu fim locul 1, dar noi vom face totul pentru a menține echipa cât mai sus. E datoria mea să construiesc un buget care să satisfacă nevoile publicului orădean și să construim o echipă care să lupte pentru supremație.
Echipa va fi înscrisă în FIBA Europe Cup în sezonul următor. Clasarea pe 3 ne permite acest lucru. Cel mai probabil vom juca un tur preliminar, dar rămâne de văzut ce număr de echipe se va înscrie în competiție”.