Edi Iordănescu a vorbit la conferința de presă premergătoare partidei dintre Finlanda și România de vineri, de la 21:45, în direct la Antena 1, în Liga Națiunilor.
Vă prezentăm cele mai interesante declarații oferite de Edi Iordănescu
„Personal, dezamăgirea din luna iunie a fost destul de mare, dar așteptările rămân. În iunie nu ne-am arătat potențialul maxim. Mai mult decât atât, am avut și multă neșansă, și în afara terenului, cât și în jocurile propriu zise”
„Vrem o nouă națională, cu o nouă abordare, vreau mai mult curaj, devotament, orgoliu, vreau consolidarea unei naționale cu șanse reale la calificarea la Euro 2024”
„Am simțit că jucătorii încep să înțeleagă din dorințele și sarcinile noastre. Rămâne ca acest lucru să-l demonstreze și pe teren și în final spun că trebuie să începem să arătăm ca o echipă care are șanse reale pentru calificarea la Euro”
„Sunt mulți jucători convocați acum care au format în trecut nucleul echipei naționale U21 și chiar al naționalelor mai mici. Faptul că sunt comentarii despre selecție… au fost mereu, sunt lucruri firești. Pentru mine e un lux să am timpul necesar să bifez revista presei, nu-mi permit asta, dar sunt oameni profesioniști lângă mine care-mi spun tot ce e important în raport cu echipa. Orice jucător are deschise porțile la națională. Din păcate, au fost cazuri când anumiți jucători erau la națională, iar eu eram criticat că-i aduc. Acum, vin critici că anumiți fotbaliști nu sunt alături de noi”
„Am vorbit foarte mult cu Florin Niță în ultima vreme. Puțină lume știe că el nu mai este nici măcar în procesul de pregătire la echipa de club, n-a mai jucat de un an. Noi l-am adus la ultimele două acțiuni, dar e important ca el să înțeleagă că e important să-și rezolve situația la echipa de club, apoi, sigur, va avea porțile deschise la echipa națională”
„Maxim e un jucător special, un caracter deosebit de frumos, un fotbalist care produce multe lucruri bune la echipa de club. Mitriță e un jucător cu ștate vechi la națională, inclusiv în mandatul meu. Vom avea timp după această acțiune să vorbmi despre situația individuală a fiecăruia. Ce pot să zic e că pe lângă talent și forma de moment, pentru mine un criteriu care a devenit fundamental în selecție este ca jucătorii care vin la echipa națională să vină cu toată convingerea, să n-aibă rețineri și să pună tot ce au mai bun în slujba României”
„Maxim a avut în iunie un comportament deosebit în cadrul grupului. Din păcate, în trecut a fost o serie importantă de jucători care, peste capacitatea mea de a înțelege, au preferat să se retragă de la națională. Îmi doresc ca cei care vin să dea totul pentru echipa națională”