Edi Iordănescu nu a început tocmai cu dreptul mandatul său la echipa națională și recunoaște că are un dușman dificil: timpul.
Noul selecționer a debutat cu o înfrângere în amicalul cu Grecia, urmată de remiza cu Israel, dar este încrezător că lucrurile se vor schimba.
Pentru Edi Iordănescu urmează debutul oficial, în Liga Națiunilor.
Edi Iordănescu știe care e cel mai mare dezavantaj al lui ca selecționer al României
Edi Iordănescu a explicat că poate continua munca începută de către Cosmin Contra și Mirel Rădoi, însă are nevoie de timp pentru ca rezultatele să se vadă.
„Noi avem păcatul ăsta, noi când câștigăm un meci, spunem că adversarul era modest. Dar așa a fost și acum. Concluzia este că echipa națională este în formare. Mai avem lucruri de pus la punct, este în formare ca mentalitate, ca gândire și ca identitate.
Asta am discutat și cu ei, să avem un nivel sub care să nu coborâm. Am avut medie de vârstă de 27 de ani. Am avut 9 jucători sub 28 de ani. În doi ani, trebuie să ajungă la vârsta la care, din punct de vedere științific, e cea mai bună pentru performanță.
Am moștenit lucruri foarte bune, Mirel a făcut, a construit, chiar dacă nu a avut rezultate. La fel și Cosmin. E un nucleu pe care eu încerc să îl formez și să obțin și performanță. Cel mai mare minus e timpul, e o frustrare, îmi lipsește foarte mult.
Eu am energie, caut să construim, să facem lucruri care să ne apropie de performanță, dar mi-am a asumat asta, nu spun că îmi schimb acum mesajul”, a spus Edi Iordănescu, potrivit Digi Sport.