Bănel Nicoliță (37 de ani), fost jucător la FCSB, îl sfătuiește pe Gigi Becali să îl transfere pe Juan Bauza, mijlocașul argentinian în vârstă de 26 de ani de la FC U Craiova.
Bănel Nicoliță are cuvinte de laudă la adresa fotbalistului argentinian și îi transmite lui Gigi Becali că ar trebui să bage mâna în buzunar pentru a-l achiziționa.
Totuși, Adrian Mititelu, patronul lui FC U Craiova, i-a pus fotbalistului o clauză de opt milioane de euro.
„Eu, dacă eram acum patron la FCSB, l-aş fi luat instant”. Jucătorul recomandat lui Gigi Becali
„Bauza este foarte bun. Este unul dintre cei mai buni jucători din campionatul intern. Îl văd la FCSB, clar. Are o uşurinţă în joc, e foarte tehnic, un pasator bun, driblează uşor.
Să-ţi dribleze doi-trei jucători, în campionatul din România de azi, fotbalist ca el nu mai găseşti. A mai fost Sânmărtean.
Eu, dacă eram acum patron la FCSB, l-aş fi luat instant, aş fi dat banii. Gigi este singurul care poate să plătească aceste sume mari”, a spus Bănel Nicoliţă, potrivit Fanatik.