Eugen Neagoe, antrenorul echipei U Cluj, a analizat la cald meciul pierdut în fața Universității Craiova, scor 0-1, și s-a declarat dezamăgit de prestația jucătorilor săi.
Cele două echipe s-au întâlnit sâmbătă seară, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, în cadrul etapei cu numărul 17 din Superliga.
Oltenii au învins cu scorul de 1-0, după golul marcat de către Alexandru Crețu, în minutul 60.
Eugen Neagoe, dezamăgit de jucătorii lui U Cluj după eșecul cu Universitea Craiova
„Nu am făcut un joc foarte bun și am pierdut. Am făcut o greșeală în minutul 60. Sunt puțin dezamăgit că am luat gol la acea fază, pentru că era o fază simplă. Toată echipa a greșit la acea fază, nu un jucător. Am făcut o primă repriză modestă, nu a fost ceea ce ne-am dorit, chiar dacă am avut o ocazie mare la Filip și am mai avut acea ocazie la Bic. În repriza a doua, am început mai bine, am pasat mai mult, am ținut mai mult de minge și am primit acel gol în minutul 60. Am încercat să echilibrăm jocul, să ajungem mai aproape de poarta lor, dar nu am reușit în această seară. Le-am cerut să jucăm foarte avansat, să nu îi lăsăm să iasă, dar nu ne-a ieșit în această seară.
Nu avem nicio scuză, nu încerc să găsesc alibiuri. Jucătorii care sunt în lotul nostru sunt jucători cu experiență, jucători valoroși. Și ei sunt dezamăgiți, am discutat cu ei, am încercat să le ridic moralul.
Trebuie să trecem cu bine de meciul din Cupă, cu Alexandria, apoi toate forțele să le concentrăm pentru meciul următor din campionat”, a spus Eugen Neagoe, după meci.