Manchester City s-a distrat cu Liverpool, sâmbătă, în etapa cu numărul 29 din Premier League. Chiar și fără Erling Haaland, accidentat, „cetățenii” s-au impus cu scorul de 4-1, după ce „cormoranii” au deschis scorul pe Etihad.
Mohamed Salah a marcat în minutul 17 pentru Liverpool, cu un șut la colțul lung, din interiorul careului mare. Campionul mondial Julian Alvarez a restabilit egalitatea în minutul 27 și a stabilit scorul pauzei. Gazdele s-au dezlănțuit după odihnă, marcând de încă trei ori în poarta lui Alisson. Kevin De Bruyne a îndeplinit o formalitate și a trimis în plasă din marginea careului de șase metri, din pasa lui Mahrez (46), pentru ca Gundogan să puncteze șapte minute mai târziu, cu un șut din șapte metri, la care Alisson nu a avut replică. În minutul 74 s-a închis tabela, Grealish și-a trecut numele pe lista marcatorilor, după o fază la care au mai contribuit Gundogan și De Bruyne.
În urma acestui rezultat, Manchester City a ajuns la 64 de puncte și încă speră că poate ajunge din urmă pe Arsenal. De partea cealaltă, Liverpool este într-o situație delicată, pe locul șase, cu 42 de puncte, la șapte distanță de ultimul loc care asigură participarea în Champions League.