FCSB trebuie să nu mai facă niciun pas greșit până la finalul campionatului ca să poată juca în ultima etapă cu titlul pe masă contra lui CFR Cluj.
Până atunci însă roș-albaștrii vor da peste Farul Constanța, meci în care ar putea reveni Darius Olaru și Paulo Vinicius, fotbaliști incerți până acum.
„Va fi apt de joc (n.r. Vincius). Dacă va mai juca, nu ştiu. Poate chiar şi la meciul cu Farul va fi apt. Şi Olaru va fi apt. Da, a reluat antrenamentele, azi l-a avut pe primul (n.r. – joi)”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
Darius Olaru revine după accidentarea urâtă din meciul cu CFR Cluj!
Darius Olaru (24 de ani) a fost victima lui Mateo Susic în meciul direct jucat între CFR Cluj și FCSB, când fotbalistul campioanei a văzut cartonașul roșu. Olaru n-a mai putut continua partida și a fost transportat de urgență la spital, unde i s-a făcut un RMN la picior.
Farul Constanța și FCSB se întâlnesc luni, 25 aprilie, de la ora 21:00, într-un meci din play-off-ul Ligii 1.