George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, a sărit în apărarea Simonei Halep, după ce jucătoarea română de tenis în vârstă de 31 de ani a fost depistată pozitiv la testarea antidoping efectuată la US Open.
Simona Halep a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, substanță aflată pe lista interzisă a WADA. Anunțul a fost făcut în urmă cu două zile.
Federația Română de Fotbal îi ia apărarea Simonei Halep, după ce a fost prinsă dopată
„Departe de mine gândul că Simona ar putea face aşa ceva, mai ales că a avut o carieră strălucită şi bazată pe muncă. În perioada în care Simona a început ascensiunea şi bătea toate vedetele care dominau tenisul mondial, era verificată cam de 20 de ori pe an. Deci puţin probabil ca cineva să gândească că la rangul ei ar putea să se dopeze. Ea întotdeauna a fost o sportivă care a jucat şi a câştigat corect. Eu exclud varianta dopajului.
Din punctul meu de vedere situaţia nu este clară. Până nu apare a doua probă, până nu va fi verificat, să se vadă exact ce s-a întâmplat, nu putem lua noi o hotărâre sau o decizie definitivă.
Acum trei–patru ani, când eram preşedintele clubului Dinamo, la fel a căzut ca un trăsnet informaţia că Laura Coman, marea noastră campioană de la tir, că ar fi fost prinsă dopată undeva în America de Sud. Şi până la urmă au constatat că era vorba de mâncare, de ceea ce mâncase ea, un T-bone care era contaminat. Cantitatea era infimă, nu era o cantitate foarte mare care să influenţeze performanţă. Eu cred că şi la Simona este ceva asemănător”, a spus George Cosac, potrivit radioconstanța.ro.