Florin Bratu, selecționerul echipei naționale U21 a României, a lăudat transferul lui Bogdan Gavrilă, extrema dreapta în vârstă de 30 de ani, la Dinamo.
Ultima dată la Sirens FC, echipă din prima ligă din Malta, Bogdan Gavrilă a fost prezentat oficial la Dinamo în cursul zilei de luni.
Florin Bratu a remarcat declarația pe care Bogdan Gavrilă odată cu prezentarea la Dinamo.
Florin Bratu, despre transferul lui Bogdan Gavrilă la Dinamo
„Prima dată, eu l-am adus pe Gavrilă la Dinamo, în 2014, când eram la departamentul de scouting. E un jucător foarte talentat, dar mi s-a părut că niciodată nu și-a atins potențialul maxim. A tot fost plecat, ultima dată a jucat în Malta.
E un stângaci bun, cu o tehnică bună. Vreau să văd în continuare că este motivat și poate ajuta Dinamo. E plin de calități, dar ăsta e lucrul cel mai important, să-l vedem motivat. Am văzut o declarație interesantă a lui, că a venit să o promoveze pe Dinamo. E o declarație bună, dar care pune presiune pe el și pe echipă”, a spus Florin Bratu, potrivit Digi Sport.
„Mă bucur că îmbrac din nou tricoul lui Dinamo. Am ales cu inima, mă gândesc doar la promovare și sunt încrezător că vom reveni în Liga 1 la finalul sezonului!”, a fost reacția lui Bogdan Gavrilă, la prezentarea oficială.