Cutremurele din Turcia lasă o pată serioasă și pe fotbalul turc, după ce Yeni Malatyaspor a decis să se retragă din campionat, iar alte echipe vor să-i ia exemplul.
Acum, Gaziantep, echipa lui Alexandru Maxim, și Hatayspor, vor să se retragă din campionatul turc, după ce cutremurul le-a afectat serios bazele de pregătire și terenurile.
Gest fabulos al președintelui de la Fenerbahce! A anunțat că va suporta toate costurile cluburilor Gaziantep și Hatayspor, afectate de cutremur
Președintele clubului Fenerbahce, Ali Koc, care este și președintele Asociației Cluburilor, a anunțat că e gata ca clubul pe care-l reprezintă să suporte toate pagubele financiare doar ca alte echipe să nu se mai retragă din campionat.
„Hatayspor ne-a trimis o înștiințare. Ei ne-au notificat că nu vor juca meciurile din acest sezon. Dacă și Gaziantepspor vrea să se retragă din campionat, vom juca în 17 de echipe anul viitor.
Noi trebuie să suportăm împreună povara financiară a acestor două cluburi. Totul se va finaliza până pe 11 iunie, pentru că există și o finală Champions League. Poate că vor mai trebui adăugate două-trei etape. Majoritatea contractelor jucătorilor expiră pe 31 mai.
Există cluburi și în ligile inferioare, deci misiunea Federației este foarte dificilă. Vom continua să jucăm după pauză. O să jucăm 3-4 etape. Mai sunt și meciuri europene, asta este o problemă, dar va trebui să o rezolvăm”, a spus Ali Koc