Gică Popescu, fostul mare fotbalist al României și fost căpitan de la Barcelona, a povestit cum și-a câștigat banderola.
Acum președinte la Farul Constanța, Gică Popescu a povestit cum a trântit banderola pe masă și s-a impus în fața colegilor.
Gică Popescu a povestit cum s-a impus drept căpitan la Barcelona
„Aia e oltenească, e de-aia de a noastră (n.r. râde). E o perioadă în care nu prea mergeau lucrurile la echipă și plecam la echipa națională. Atunci am făcut un interviu pentru un ziar din Spania și am dat într-un jucători, în Ferrer (n.r. Albert). El negocia semnarea contractului, dar fără să dau nume am zis că unii se gândesc mai mult la interesul personal, nu se face așa, un căpitan de echipă nu face asta.
Mă întorc de la lot și mă întâlnesc cu medicul, care era cel mai bun prieten al meu. Îmi zicea «Popi», pentru că atunci când am venit era deja Gică (n.r. Hagi) și nu puteam să fim doi Gică. «Popi, vin-o aici, e nebunie!», ală era un om panicos, «Arde vestiarul. Ai făcut tu declarația aia și știi tu că Guardiola…». Guardiola se simțea nedreptățit pentru că în momentul în care m-a pus Cruyff căpitan de echipă, eu am devenit al doilea căpitan și el a căzut de pe listă. A plecat Bachero și am devenit eu primul, iar Guardiola al treilea. El era crescut acolo, a câștigat 4 titluri, Liga Campionilor, merita omul să fie căpitan și voia să fie.
Mi-a spus medicul «Trebuie să faci ceva! Scrie presa că ești vândut clubului, trebuie să faci ceva!». Intru în vestiar, mă gândesc și îi spun lui Mourinho să întârzie puțin antrenamentul. Lângă vestiar era o sală de încălzire și i-am spus magazionerului să aducă o masă acolo și să-mi dea și banderola de căpitan. S-au pus toți 23 împrejurul mesei, eu în picioare și le zic: «Băieți, am auzit că se spune că sunt mai mult de partea conducerii, decât de partea voastră», în momentul ală i-au banderola și dau tare cu ea de masă «boom», «În momentul de față, pun banderola la dispoziția echipei. Puneți-vă căpitanul pe care îl doriți». Mă așez, se ridică Pep Guardiola și zice «Gică, dar noi suntem cu tine», zic «Da, vreau să votați acum cine vrea să fiu căpitan de echipă», 23 de mâni sus, am luat banderola, mulțumesc, am plecat.
Aveam nevoie de o validare ca asta, dar acolo ți-o joci, e all-in”, a spus Gică Popescu, în cadrul podcast-ului Da Bravo!.