Rapidul a pornit puternic noul sezon din Superliga și ocupă locul 2 în clasament la egalitate cu liderul Farul Constanța. Alb-vișiniii vor să câștige titlul, mai ales că este anul în care clubul împlinește 100 de ani.
Gigi Becali a pornit războiul cu rivala Rapid și spune că centenarul nu le poate aduce victoriile de care au nevoie giuleștenii pentru a câștiga campionatul.
”Ce, există centenar? Aici există valoare. Ai valoare, câștigi. N-ai valoare, nu câștigi. Centenar… ce poate să facă centenarul? Vine centenarul și bagă mingea în poartă?”, a declarat Gigi Becali, potrivit sport.ro.
Daniel Niculae nu se gândește la titlu!
”Nici vorbă! (n.red. dacă se gândește la titlu). Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Anul trecut, după promovare, am spus că obiectivul e evitarea retrogradării. Acum, intenția e să intrăm în play-off, abia în sezonul următor să formăm o echipă cu care să atacăm locurile 1-3. Luăm lucrurile pas cu pas, nu sărim peste niște etape.
Sper să nu intervină deloc un recul. Dar nu avem forța să câștigăm meci de meci. Puține spre deloc sunt echipele din România capabile să facă așa ceva. Important e însă că suntem pe un drum ascendent și vom încerca să ținem ritmul cât mai mult posibil”, a declarat Daniel Niculae pentru Playsport.