Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a fost criticat de către Ciprian Marica, fost atacant la FCSB și la echipa națională a României, după ce acesta a renunțat la Vadim Rață, mijlocașul moldovean în vârstă de 29 de ani.
Transferat în această vară de la FC Voluntari, în schimbul sumei de 300.000 de euro, Vadim Rață l-a nemulțumit pe Gigi Becali și a fost lăsat să plece gratis înapoi la gruparea ilfoveană.
Ciprian Marica a criticat această atitudine a patronului și a explicat că fotbalistul ar fi trebuit să primească mai multe șanse.
Gigi Becali, criticat după ce a renunțat la Vadim Rață la nici o lună de la transferul la FCSB
„(n.r. Cum ar fi trebuit gestionată situația?) Să avem puţină răbdare cu băiatul. De abia a venit, lăsaţi-i şi lui puţin timp de acomodare, de adaptare. Stai, că poate o să funcţioneze.
Ştii care e ideea? Noi luăm jucători şi vrem să fie ca o piesă de teatru, să îl punem şi să funcţioneze. Dă-i, mă, puţin timp, acomodează-l cu echipa. Faptul că FCSB este jos în clasament nu este din cauza unui jucător.
E cazul lui Vadim Raţa, că nu a dat niciun ban pe el, dar dacă dădeai 1,5 milioane pe el? Trebuie să îl angrenezi cumva. Ce, Miculescu ţi se pare că funcţionează?”, a spus Ciprian Marica, la Pro Arena.