Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a anunțat, după plecarea lui Vadim Rață, ce contracte le va face jucătorilor pe care îi va transfera de acum înainte.
Vadim Rață s-a întors la FC Voluntari, după ce patronul Gigi Becali s-a declarat nemulțumit de prestația internaționalului moldovean.
A plătit 300.000 de euro în schimbul lui Vadim Rață, însă jucătorul s-a întors pe gratis la FC Voluntari.
Gigi Becali, decizie incredibilă după ce l-a dat afară pe Vadim Rață! Ce clauze vor avea jucătorii de la FCSB în contracte
Acum, Gigi Becali anunță că va transfera jucători doar dacă aceștia își vor asuma că pot fi dați oricând afară, semnând un contract prin care să se stipuleze acest aspect.
„Eu v-am spus, de acum încolo așa fac. Vrei să vii la FCSB, semnezi contract pe un an de acum încolo, plus încă 3-4, depinde câți ani ai și mai semnezi încă un contract că pot să renunț oricând la tine. De acum fac selecție. Vin la FCSB și nu îi țin balamalele. Eu te verific la locul de muncă direct cu șurubelnița în mână. I-am dat șurubelnița, i-a căzut șurubelnița de două ori. Vrei să le dau bani degeaba? Nu mai fac așa ceva.
Dacă nu era bun… Nu l-am luat de pomană așa. E cel mai bun de la Voluntari. Da, tată, dar el este de Voluntari, nu este de FCSB. Sunt unii jucători care când vin la FCSB zici că sunt de acolo, de exemplu Cordea. Unde l-am băgat acolo a rămas. Sunt unii care vin și nu fac față.
Îți dau salariu dublu, dar te verific cu șurubelniță în atelier”, a spus Gigi Becali, la Pro Arena.