Au mai rămas 3 etape până la finalul play-off-ului când se va decide campioana României din Liga 1. Până atunci însă FCSB o întâlnește în deplasare pe Universitatea Craiova duminică, de la 19:30.
Gigi Becali, patronul lui FCSB, e încrezător în jucătorii săi și spune că are echipă prea puternică pentru a avea emoții cu oltenii. Însă recunoaște că un rol important îl va avea și Divinitatea în această ecuație.
Gigi Becali: „Suntem prea puternici”
„Eu nu mai vreau să zic la ce mă aștept. Cum vrea Domnul. Dar dacă este după lucrurile lumești, valoarea este de partea noastră, suntem în formă. Nu știu dacă Craiova e în formă prea mare. În repriza a doua cu Voluntariul…
Normal, e un joc pe care trebuie să-l câștigăm și ai cât de cât emoții, dar echipa noastră e prea puternică acum, avem jucătorii prea în formă, nu cred că ne poate învinge cineva acum. Egal? E greu, nu ne poate opri nimeni.
E posibil orice, ce vrea Dumnezeu. E posibil să îi bată Piteștiul și Craiova pe CFR și să nu mai conteze ultima etapă. E posibil să facem noi egal. Ei joacă cu Argeș, noi cu Craiova. Ei cu Craiova, noi cu Voluntariul, acasă la noi. Dacă vrea Domnul să luăm campionatul noi, îl vom lua. Până acum, a făcut minune. Să vedem dacă vrea până la capăt”, a declarat Becali la Pro Arena.