Vlad Iacob, noul administrator special de la Dinamo, l-a numit astăzi antrenor principal pe Ovidiu Burcă (42 de ani), însă se gândește serios să-l readucă în club și pe Ionel Dănciulescu (45 de ani) pe poziția de director sportiv.
Ionel Dănciulescu a declinat pentru un moment oferta și a explicat de ce.
„Eu sunt la treabă, la CS Dinamo, am fost și dimineață la birou, am avut o ședință. Acum trei săptămâni a fost o discuție, am vorbit și cu Ovidiu, dar nimic concret.
Nicio finalitate până acum, pentru că lucrurile erau incerte. E un lucru pozitiv că a venit și administratorul special, a fost instalat și un antrenor, o mutare foarte bună aducerea lui Ovidiu Burcă, am mare încredere în el.
N-ar trebui să facă ceva anume, vom avea o discuție. Eu am contract la CS Dinamo, oamenii s-au comportat foarte frumos cu mine, mă apreciază, mă respectă și eu nu le întorc spatele oamenilor care m-au tratat astfel. E complicat, eu nu știu care e proiectul lor, pe ce se bazează”, a declarat Ionel Dănciulescu la Digi Sport.