FCSB l-a transferat pe fundașul Joonas Tamm (30 de ani), care a declarat că a refuzat două oferte, printre care și de la echipe din prima ligă a Greciei, pentru a semna cu formația roș-albastră.
„Eram gata să aștept până la sfârșitul lunii iulie, dar apoi, într-o zi, Harri (n.r. – agentul său, tamme Harri Ojamaa) mi-a scris și mi-a spus că există această oportunitate: `Trebuie să te decizi acum, nu e timp de așteptat. Vrei sau nu?`. Am spus că vreau și duminică am ajuns aici”, a declarat Tamm, în presa estoniană.
„Cele două oferte erau din prima ligă a Greciei. Era mai mult de vorbit. Nu am fost prima alegere și au vrut să aștepte iar și iar. Eram gata să fac, dar când a venit oferta din România nu am ezitat” – Joonas Tamm
Primele impresii ale lui Joonas Tamm
„Impresiile sunt foarte bune. În primul rând, datorită suporterilor și cât de iubit este fotbalul aici. Întraga cultură. Al doilea lucru este baza și condițiile echipei.
În comparație cu Estonia și Ucraina, sunt condiții total diferite. Cu siguranță, nu am mai avut niciodată asemenea condiții la echipa de club. Aici există o bază complexă de antrenament, săli pentru antrenori, vestiare, spații de recuperare, piscine, saune, cantină.
Urmează locul unde sunt cazați jucătorii. Stăm aici înainte și după jocuri. Apoi, este o casă de refugiați ucraineni. Apoi, locul unde stau tinerii jucători din academie. Sunt o mulțime de terenuri cu o iarbă absolut perfectă. Chiar și biserica avem aici! Nu am văzut încă totul, dar este o bază foarte mare și condiții extrem de bune”, a adăugat fotbalistul.
”În mod surprinzător, toată lumea vorbește engleză. Peste tot: la aeroport, în magazin, în oraș. A fost o surpriză foarte mare. Eram deja cu obișnuit cu gândul că nimeni nu vorbește, dar toată lumea o face. Deși abia am venit, jucătorii m-au primit foarte bine. Mi-au spus deja unde să merg la coafor și unde să îmi caut apartament” – Joonas Tamm