Kylian Mbappe, atacantul francez în vârstă de 23 de ani al lui PSG, este la un pas să se transfere la Real Madrid.
Contractul dintre Kylian Mbappe și Paris Saint Germain expiră în luna iunie a acestui an și, în ultima perioadă, s-a discutat intens despre transferul său la Real Madrid.
Presa din Spania anunță că acordul dintre Kylian Mbappe și Real Madrid a fost deja încheiat în urmă cu o săptămână.
Kylian Mbappe pleacă de la PSG la Real Madrid
Totuși, anunțul nu va fi făcut oficial decât după ce atacantul francez își încheie aventura la PSG.
„Atacantul şi Real Madrid au încheiat acordul săptămâna trecută. Au parafat tot ce s-a vorbit în ultimele luni, cele în care Mbappe s-a confruntat cu tot felul de presiuni, începând cu cele exercitate de conducătorii clubului, urmate de cele ale suporterilor şi terminând cu cele făcute de politicieni, cu Macron la cârmă.
El nu s-a îndoit nicio clipă, dar acele presiuni, unele însoţite de sume de bani departe de orice logică fotbalistică, au reuşit să genereze tensiune şi momente greu de suportat.
Acordul la care s-a ajuns garantează un «Da» din partea lui Mbappe, al cărui anturaj a cerut din nou prudenţă până la încheierea angajamentelor cu PSG… Real Madrid va păstra tăcerea şi va aştepta ca jucătorul însuşi să confirme că perioada sa la PSG s-a încheiat, că dorinţa lui de a juca pentru echipa madrilenă se va împlini de la 1 iulie”, a scris publicația Marca.