Laszlo Balint, fostul antrenor de la Universitatea Craiova, a rămas cu un gust amar după ce a fost dat afară de către conducerea din Bănie.
Înlocuit cu Mirel Rădoi pe banca tehnică a Universitatea Craiova, Laszlo Balint susține că cei din conducere nu i-au oferit nicio explicație pentru decizia de a-l demite.
Laszlo Balint nu a trecut peste demiterea de la Universitatea Craiova
„Pentru mine gustul amar al demiterii nu poate fi șters atât de curând. Explicații prea multe nu am. A fost un moment în care am simțit o eliberare, după acea victorie din derby-ul orașului. La antrenament mi s-a adus la cunoștință că nu se mai bazează pe mine.
Nu am primit nicio explicație. Eram în obiective, nu exista acest motiv. Era clar că nu se poate dragoste cu sila. Discuțiile s-au derulat ușor. Am muncit foarte mult în scurta perioadă.
Mă bucur pentru calificarea echipei (n.r. – în play-off-ul Conference League) și le doresc mult succes. E o misiune care pare dificilă. Mirel are toate atuurile să pregătească meciul cum trebuie. Eu mă aștept să se califice. Dacă aș fi avut susținere 100% nu aș fi fost demis după o victorie.
Dar depinde cu ce facem comparație. Cu rezultatele din sezonul trecut, sau cu rezultatele echipelor românești din Conference League? Craiova cu Laszlo Balint nu a arătat dezastruos. Credeți că eu nu voiam să jucăm mai bine?”, a spus Laszlo Balint, la Digi Sport.