Marius Șumudică, fost antrenor la CFR Cluj, în prezent pe banca saudiților de la Al Shabab, a vorbit despre lupta la titlu și îi dă prima șansă lui FCSB în războiul cu actuala campioană.
„Mă mai uit la meciuri. Am urmărit majoritatea partidelor, în special pe ale Rapidului. Cred că, în momentul de față, FCSB este favorită. O prinde pe Farul acum și fără Petre, fără Jefte. E și entuziasmul, cu cât te apropii de titlu, contează.
Lumea s-a și plictisit de CFR în sensul ăsta. Probabil asta și induce o oarecare impresie că sunt dezavantajați. E doar vina lor dacă pierd titlul. Nu ai voie să faci după pregătirea de iarnă 4 egaluri de rând.
În momentul de față, pentru mine ierarhia este următoare: FCSB, Universitatea Craiova, CFR Cluj”, a declarat Marius Șumudică la Digi Sport.
Șumudică, atac la Dan Petrescu!
Marius Șumudică nu a scăpat ocazia de a-l ironiza pe Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj.
„O să încerc să ajung și eu la performanțele lui Dan Petrescu, așa cum a spus el. Dar vreau să le ating pe cele pozitive, nu pe acelea de unde a plecat cu scandal și cu litigii”, a declarat Șumudică.