Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, a reacționat dur la adresa lui Dan Petrescu, antrenorul campioanei CFR Cluj, căruia i-a transmis că VAR-ul o să îl împiedice în sezonul viitor în drumul către titlu.
CFR Cluj a învins-o pe Univeristatea Craiova cu scorul de 2-1, în etapa a noua din play-off-ul Ligii 1, penultima din acest sezon.
Au marcat Boateng, în minutul 2, și Debeljuh, în minutul 56, pentru CFR Cluj, iar oltenii au înscris prin Mateiu, în minutul 61.
Mihai Stoica a ieșit la atac după ce Dan Petrescu a câștigat titlul cu CFR Cluj
Oficialul roș-albaștrilor l-a ironizat pe Dan Petrescu și pentru felul în care pronunță cuvântul „arbitraj” și îl acuză pe antrenorul campioanei că vrea ca arbitrul să greșească în favoarea lui la mai toate meciurile.
„Și-a dorit să câștige cu greșeală de «albitraj», iată că visul a devenit realitate. Doar că nu era suficientă una. Trebuia și noi să fim stopați prin același procedeu. Și am fost. Altfel, era cam groasă pentru Mister Dan Vasile. Știa că am avut la Cluj 13-1 șuturi pe poartă.
La Buzău ar fi fost poligon! La anul, cu VAR, va fi altceva”, a scris Mihai Stoica, pe Facebook.