Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, s-a enervat teribil după ce jurnaliștii l-au întrebat pe Leo Strizu, antrenorul din acte al echipei, despre obiceiul de a merge la biserică, după ce a fost fotografiat de ProSport.
Întrebările jurnaliștilor legate de acest subiect au venit la conferința de presă premergătoare partidei cu CS Mioveni.
Mihai Stoica s-a enervat teribil din cauza jurnaliștilor: totul a plecat de la obiceiul făcut public de Leo Strizu!
„Sunt puşi în dificultate de oameni care chiar cunosc fenomenul şi ştiu ce să spună. Aşa suntem noi. Ne place să ne batem joc de oameni.
Pentru că eşti obligat să ai licenţă Pro. Ăştia, şmecherii care pun întrebări din astea. Nu ştiu, astea cu biserica… Îi învit eu… Ce întrebare e asta? Ce legătură are conferinţa de presă premergătoare partidei FCSB – Mioveni cu sfinţii la care Strizu…?
Nu mă interesează, eu vorbesc de conferinţa de presă. Să vină şmecherii care vor să pună întrebări ca să deruteze la mine. Să avem noi o discuţie. Să vedem cât de simpatici sunt ei şi zglobii. Şi-au bătut joc. Au zis că dacă tot vin până acolo…
Ce legătură are dacă eu am evlavie la un sfânt cu meciul? Ce înseamnă asta. Explică-mi tu mie. Sincer, asta e o chestie să arate cum îi umilim noi pe oameni… Pe băiatul care pune întrebări din astea îl invit să facem o conferinţă de presă”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.