Mladen Jojic e noul antrenor al echipei de baschet a CSA Steaua București. Ex-Iugoslavul revine pe banca „militarilor”, unde a mai antrenat în două rânduri.
Site-ul baschet.ro scrie că Mladen Jojic s-a înțeles cu CSA Steaua București și va fi pe banca roș-albaștrilor.
Mladen Jojic le-a mai antrenat pe Elba Timișoara, Gaz Metan Mediaș și CSU Asesoft Ploiești la băieți, dar a pregătit și echipe de fete precum Livas Târgoviște și Nova Vita Târgu Mureș.
De numele lui Mladen Jojic se leagă cea mai mare performanță europeană a unei echipe de club din România!
De altfel, cu Mladen Jojic la cârmă Asesoft a câștigat în 2005 singurul trofeu european pentru baschetul masculin din România, FIBA Europe Cup.
Mladen Jojic a pregătit-o prima dată pe CSA Steaua în sezonul 1999-2000, iar în sezonul 2012-2013 a promovat echipa în prima ligă. Tehnicianul a activat și la CSO Voluntari, lucrând la nivel juvenil în cadrul clubului ilfovean.
foto: Bhbasket