Neymar, atacantul brazilian în vârstă de 30 de ani al lui PSG, ar putea ajunge, în această vară, la Juventus.
Contractul lui Neymar expiră în această vară, însă înțelegerea ar urma să se prelungească automat până în anul 2027, însă brazilianul ar putea pleca în Italia.
Gruparea italiană ar fi făcut deja primele demersuri în contextul transferului lui Neymar.
Neymar ar putea ajunge la Juventus! Cum a reacționat Nasser al-Khelaifi, președintele lui PSG
Nasser al-Khelaifi, președintele clubului PSG, a fost întrebat despre viitorul lui Neymar, într-un interviu acordat publicației spaniole Marca.
„Nu discutăm asemenea chestiuni în presă. Unii jucători vin, alții pleacă, însă astea sunt discuții private”, a fost reacția lui Nasser al-Khelaifi.
După această reacție, publicația franceză L’Equipe susține că despărțirea dintre PSG și Neymar devine tot mai clară, având în vedere și faptul că gruparea lui Nasser al-Khelaifi ar putea economisi astfel o sumă uriașă. Salariul lui Neymar ar urma să crească, odată cu prelungirea contractului, de la 43,3 milioane de euro anual brut la 50,5 milioane de euro anual.
Publicația spaniolă Sport, apropiată familiei lui Neymar, susține că Juventus a discutat deja cu fotbalistul spaniol, care ar fi devenit prioritatea lui Massimiliano Allegri, antrenorul torinezilor.