Nicolae Dică, antrenorul echipei FCSB, a vorbit deschis despre relația cu Gigi Becali și a recunoscut că patronul clubului i-a promis câteva lucruri înainte de a semna contractul.
Acestea țin, cel mai probabil, de imagine. Nicolae Dică a vorbit despre criticile pe care obișnuiește Gigi Becali să le facă în direct la televizor.
Nicolae Dică, sincer cu privire la relația cu Gigi Becali
„Discuția pe care am avut-o cu patronul echipei, mi-a garantat anumite lucruri, eu sper să se țină de promisiune, până acum e totul ok, sper să avem în continuare rezultate, ne dorim să avem rezultate, atunci când sunt rezultate, toate lucrurile sunt bune. Sper, ca și din discuția pe care am avut-o cu patronul, să nu fiu criticat, îmi doresc acest lucru, sper ca echipa să joace bine, ca nici jucătorii să fie criticați, nici eu.
E clar că nu prinde nimănui bine, nici familiei mele, atunci când sunt criticat. Eu m-am învățat deja, am văzut că nu mi s-a mai pus întrebarea legată de schimbări, nu au avut de ce, au văzut că le-am făcut eu și cum s-au făcut schimbările”, a spus Nicolae Dică la SuperLiga Show.