CSU Oradea a câștigat categoric primul duel cu Sibiu, din semifinalele LNBM, scor 94-61 și astfel face 1-0 în serie. Victoria este una mai mult decât meritată, gazdele fiind mult peste un Sibiu cu probleme serioase de efectiv.
Cu excepția actului al treilea, care a fost ceva mai echilibrat, orădenii au dominat copios partida și nu au avut nicio emoție în a-și adjudeca victoria. Meciul era jucat practic de la pauză, pentru că tabela indica 48-22, iar Sibiul părea fără idei. S-a simțit din plin lipsa lui Uță și Blumbergs, iar vizitatorii nu au avut posibilitatea de a obține ceva. S-a încheiat 94-61, iar Oradea face 1-0 în seria cu CSU Sibiu.
Mark Ogden și Erick Neal au avut câte 16 puncte, în timp ce Kris Richard a contribuit cu 12 puncte. Daniel Manchon a fost principalul marcator de la CSU Sibiu (15 puncte), în double figures aflându-se și Mouhamed Barro, respectiv Paolo Marinelli, ambii cu 10 puncte.
Meciul doi al seriei va avea loc duminică, tot la Oradea, de la ora 20.00
Poate te interesează: Tomas Rinkevicius: „Situaţia lotului nu este rea, este foarte rea“