Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Ovidiu Burcă, a declarat, marţi seară, că înfrângerea din meciul cu CSA Steaua, scor 2-0, este una dureroasă. Totodată, acesta a menţionat că un duş rece care poate ajuta formaţia sa în meciurile viitoare.
„Am făcut o a doua repriză mult mai bună decât prima, am şi schimbat sistemul. Am avut ocazii, nu cred că am făcut un meci rău, dar, din păcate este o înfrângere care doare. Este un duş rece pentru noi. Astă vară toată lumea spunea că o să retrogradăm, iar înainte de acest meci toţi spuneau că avem cel mai bun joc şi că suntem favoriţi la promovarea directă.
Spun că acest meci e un duş rece care ne va face bine. Ne aşează cu picioarele pe pământ. Am trecut dintr-o parte în cealaltă şi uneori înfrângerile astea vin bine. Chiar dacă nu la momentul şi nici în contextul potrivit. E o înfrângere din care trebuie să învăţăm. Acum trebuie să ţinem capul sus şi să luptăm până la final. Echipa a crescut mult ca joc, ca omogenitate în ultimul timp. Dar sunt anumiţi paşi peste care nu poţi să treci, e nevoie de răbdare să construieşti o echipă. Am făcut progrese mari faţă de astă vară„, a spus Burcă, pentru Digisport.
„CSA nu promovează!“
Ovidiu Burcă este convins că CSA Steaua nu va putea promova la finalul actualului sezon competiţional.
„Steaua nu va avea drept de promovare în acest sezon. Ce s-a întâmplat zilele acestea cu acea propunere legislativă… din perspectiva cetăţeanului, este strigător la cer. Nu cred că Steaua şi aceşti suporteri au nevoie de astfel de legi. Acest proiect, echipa de fotbal a Stelei, a început o dată cu proiectul Rapidului… eu eram la Rapid atunci. Eu nu cred că în 6 ani nu s-a găsit o formă juridică legală prin care să se poată finanţa echipa de fotbal Steaua. Să vii azi să modifici legi ca să promovezi… mi se pare puţin straniu.
Eu nu cred că această lege va trece de Curtea Constituţională. Şi oricum, în plin sezon nu se pot schimba lucrurile. Promulgarea acestei legi fantomă va dura. Este o concurenţă neloială. Toată lumea vorbeşte de implicarea statului şi că dacă n-ar fi existat susţinerea statului, sportul românesc ar fi murit. Dar e un măr otrăvit pe care îl oferim sportului. Statul este cel mai prost manager”, a încheiat Burcă.
Poate te interesează: Liga 2 / Dinamo își ia la revedere de la promovarea directă! CSA Steaua a avut un plus