Alexandru Crivac, mijlocașul defensiv în vârstă de 20 de ani, a fost prezentat oficial la Rapid.
După Paul Iacob, Andrei Ciobanu, Valentin Costache, Marko Dugandzic, Jayson Papeau, Florin Ștefan, Damien Dussaut și Codruț Sandu, Rapid l-a transferat și pe Alexandru Crivac.
Rapid a mai făcut un transfer! Alexandru Crivac, al nouălea jucător adus în această vară
Ultima dată la FC Argeș, Alexandru Crivac a semnat un contract valabil pe trei sezoane și s-a declarat nerăbdător să debuteze la Rapid.
„Sunt foarte bucuros că am ajuns la Rapid, este un club important din România. Îmi doresc să evoluez cât mai mult, să ajut echipa să își îndeplinească obiectivele. Știu că este o atmosferă foarte bună la Rapid, suporterii sunt incredibili și abia aștept să debutez în fața lor”, a spus Alex Crivac, potrivit site-ului oficial al clubului Rapid.
„Rapid l-a transferat pe Alexandru Crivac (20 de ani) de la FC Argeș, mijlocașul semnând un contract valabil pe trei sezoane.
Fiul fostului mijlocaș al Rapidului, din sezonul 2000/2001, Iulian Crivac, s-a apucat de fotbal la 6 ani, la Școala de Fotbal „Dani Coman”. La vârsta de 16 ani, Crivac a ajuns la Academia Hagi, cu care a câștigat de două ori Liga Elitelor, la categoriile de vârstă U19 și U17, fiind un om de bază al constănțenilor, iar în stagiunea 2021/22 a fost la FC Argeș.
În prima ligă a debutat în ultima etapă a sezonului trecut, pentru piteșteni, într-o partidă contra Voluntariului. Noul mijlocaș al Rapidului a fost convocat la naționalele U20, U18, U17, U16 și U15 ale României, având în palmares o Ligă a Elitelor U19, cu Viitorul.
Alex Crivac este cel de-al nouălea transfer al verii, după Paul Iacob, Andrei Ciobanu, Valentin Costache, Marko Dugandzic, Jayson Papeau, Florin Ștefan, Damien Dussaut și Codruț Sandu”, se arată pe site-ul giuleștenilor.